luni, 11 februarie 2013

Cum esti urmarit online fara sa stii

   Exista diferite forme de urmărire care mai de care mai  evidente, cum ar fi faptul că unele site-uri ştiu cine eşti dacă eşti logat. Dar cum fac reţelele de urmărire ca să îţi alcătuiască profilul în funcţie de ce cauţi pe net de-a lungul timpului?
Urmărirea e folosită în general de reţelele de advertising care alcătuiesc profilul utilizatorilor în funcţie de căutările acestora, trimiţându-le apoi reclame în funcţie de ceea ce au căutat.
 

Adresele IP
Cel mai simplu mod de a fi identificat e după IP. Adresa IP îţi dă o identitate pe internet, aşa încât ţi se poate descoperi locul din care ai intrat (oraşul sau zona). După cum bine ştiţi, acestea se pot schimba şi sunt adesea folosite de mai mulţi utilizatori în acelaşi timp, iar capacitatea de a identifica strict un anumit utilizator este foarte scăzută. Cu toate astea, reţineţi că IP-ul este foarte bun pentru a vă identifica localizarea geografică.
HTTP-ul
Când dai click pe un link, browserul încarcă pagina şi spune site-ului locul din care vii. De exemplu, dacă ai accesa un link extern de pe site-ul howtogeek.com, site-ul extern ar vedea adresa articolului de pe howtogeek.com şi ar şti astfel de unde vii. Această informaţie este conţinută de codul HTTP.
Codul HTTP este, de asemenea, trimis atunci când încarci conţinut pe un site. Web bug-urile, care sunt imagini minuscule, invizibile, de 1X1 pixeli, se folosesc de acest cod HTTP pentru a te localiza fără să apară pe o pagină web.
Cookie-urile şi scripturile de urmărire
Cookie-urile sunt bucăţi mici de informaţie pe care site-urile le pot stoca în browserul pe care îl foloseşti. Legal vorbind, cookie-urile au o mulţime de justificări, cum ar fi că, dacă vrei să te loghezi pe un site de online banking, un cookie păstrează datele tale de logare şi ţi le reaminteşte.
Cookie-urile te pot identifica şi pot urmări activitatea pe care o ai pe un anumit site. Asta nu e neapărat o problemă prea mare, însă ceea ce e mai periculos sunt "cookie-urile colaterale". Acestea au justificare legală, dar sunt în acelaşi timp folosite şi de reţelele de advertising pentru a identifica site-urile pe care le accesezi. Multe site-uri, dacă nu chiar majoritatea, includ scripturi de urmărire sau reclame colaterale, bazate pe acest tip de cookie-uri.
Şi scripturile din reţelele sociale pot funcţiona ca scripturi de urmărire. De exemplu, dacă eşti logat pe Facebook şi vizitezi un site care conţine un buton de "Like", Facebook ştie că ai vizitat acel site. Facebook păstrează un cookie pentru a salva datele tale de logare, aşa că butonul de Like (care face de fapt parte din script) ştie cine eşti.
Super Cookie-uri
Poţi să-ţi cureţi browserul de cookie-uri, dar asta nu e neapărat o soluţie, pentru că "super cookie-urile" sunt tot mai răspândite. Un astfel de "super cookie" este evercookie, care păstrează informaţiile în mai multe locuri – Flash, Silverlight, în istoria site-urilor accesate. Când un site observă că ai şters o parte din super cookie-uri, informaţia e completată din nou din alte locuri.
User Agent
Browserul tău trimite, de asemenea, şi un user agent de fiecare dată când te conectezi la un site. Asta comunică site-ului browserul şi sistemul de operare pe care îl foloseşti, oferind informaţii care pot fi stocate şi folosite pentru reclame.
Amprenta pe care o pun browserele
Browserele sunt unice. Îţi pot determina sistemul de operare, versiunea de browser, plugin-urile instalate şi versiunile lor, rezoluţia ecranului în funcţie de sistemul de operare, fonturile instalate sau fusul orar.
 Reţineţi însă faptul că exemplele prezentate mai sus nu sunt singurele modalităţi prin care site-urile te pot identifica sau îţi pot urmări activitatea. Cea mai bună soluţie este să vă informaţi şi fiţi precauţi cu activiţăţile pe care le întreprindeţi pe internet!
  Sursa : Economia.Net

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu